Inumanizarea fiintei si chemarea la indumnezeire

Nu ne ducem prea mult inapoi in istorie. Doar pana la vremea comunismului. Era pe cand se intampla ceea ce se povesteste astazi in documentare precum „Memorialul durerii”, vremuri in care crestinii au fost aspru prigoniti, mai ales cei care erau identificati ca fiind legionari, din diverse motive.

Imi aduc aminte de asa-numitul „experiment de la Pitesti”. Redau aici un citat de pe site-ul procesulcomunismului.com, care arata ce se urmarea prin acest experiment ingrozitor:

„De exemplu un soldat căzut prizonier poate fi maltratat, înjosit şi umilit până e adus într-o asemenea stare încât chiar şi cel mai neînsemnat gest al celor ce l-au chinuit îl va face să tremure de frică. El se va supune fără crâcnire sau îşi va schimba simţămintele şi credinţele la prima vorbă poruncitoare a asupritorilor săi. Dacă este degradat până la limita necesară prizonierul poate fi făcut să-şi ucidă chiar şi compatrioţii aflaţi în acelaşi lagăr cu el. Apreciez că acest paragraf nu necesită comentarii.

Omul — se spune mai departe — nu trebuie să mai creadă despre sine sau despre cei din jurul său că ar fi apţi de «rezistenţă spirituală» sau de sentimente nobile.

…Religia trebuie să fie socotită demodată, prin îndoctrinare psihopolitică demonstrându-se că nu există suflet şi că Omul e un animal. Mincinoasele mecanisme ale Creştinismului l-au făcut pe om să săvârşească, fără nici un rost, tot felul de acte de bravură spunând oamenilor că există o viaţă de apoi, teama lor de urmările pe care le-ar putea avea actele de curaj, făptuite de ei în timpul vieţii, a scăzut mult. Dacă vrem ca poporul să asculte de ordinele noastre fără să crâcnească, această teamă trebuie mult mărită. Aşadar, credinţa în Biserică trebuie să dispară şi puterea Bisericii trebuie anihilată pas cu pas.”

Semnificativ este dorinta celor care torturau atunci, de a anihila credinta omului in Biserica. Situatia de atunci era una, cea de astazi e cu totul alta. Viata sociala s-a schimbat; si cea politica, religioasa etc. Raportarea la valorile sociale este cu totul alta, bisericile au perspective noi si diferite s.a.m.d.

In acest nou cadru, in care toti par a fi liberi, in democratia de astazi, a disparut oare invazia pagana, au incetat luptele spirituale si s-a conformat oare diavolul noului nostru sistem politic? Desigur ca nu! Astazi, dar nu in aceleasi conditii si in aceleasi moduri, asistam la un asalt sustinut impotriva Bisericii. Scopul – unul anihilationist.

In timp ce diavolul incearca dezumanizarea fiintei, Dumnezeu aduce, prin Domnul Isus Cristos mesajul nasterii din nou, din Dumnezeu, o chemare la asemanarea cu El. Nu la a fi dumnezei, ci la indumnezeire, la asemanarea prin identificare de valoare (prin nastere si nu facere) cu Dumnezeul adevarat.

Uniformizarea pe care o gandeau atunci vrajmasii lui Dumnezeu, prin tortura fizica si psihica are acum alte forme. In speta, si atunci si acum, targhetul este populatia tanara. De ce? Fiindca ei sunt mai receptivi, au o existenta necizelata si o intelegere incipienta a lucrurilor.

Partea cea mai grava este ca atacul astazi este mult mai perfid, globalizandu-se in sens social, dar si in biserici (terenul fiind pregatit de relativism si ecumenism). Concertele publice au devenit un mod de indoctrinare in masa, de data aceasta nu prin durere fizica, ci prin placere fizica. Vrajmasul a invatat ca omul poate fi convins mai bine prin simularea luminii, decat prin prezentarea ororilor intunericului. Vizualul si senzualul merg mana in mana, formand o societate indoctrinata in valori animalice.

Belciugele care erau de folosinta pentru controlul animalelor au devenit acum mijloace de control pentru segmentul tanar. Amploarea acestor realitati este fara precedent, ele fiind facilitate de aspectul global promovat pe toate planurile astazi.

Dincolo de toate, problema este ca aceste malformatii au patruns in biserici, tot printre tineri, desigur. Modul de manifestare al unor triburi dezumnanizate a trecut incet, incet in experienta cotidiana a multor tineri. Legarea de lucrurile pamantesti este tot mai clara, mai vizibila. Tinerii de astazi sunt tot mai ingauriti, tot mai goliti, tot mai instabili, labili sentimental, masinisti si usor de controlat si manipulat. Trupul este tot mai mult in centrul atentiei si tot mai uzat si imbatranit prematur; aspectul spiritual fiind trecut la nivelul sentimentelor si al senzatiilor.

Se intampla, in speta doua mari alunecari:
– omul devine spre animal;
– aspectele sufletului se traduc in simturile trupului;

Dumnezeu vrea sa ne transforme astfel:
– prin nastere din nou, sa fin din Dumnezeu, nascuti din El, frati cu Domnul Isus;
– prin crestere spirituala sa ajungem ca El, culminand cu a fi ca El, vazandu-L asa cum este

Este, asadar, o diferenta de directie, de finalitate si de valoare esentiala. In fata miscarii maselor, chiar a directiei promovata in unele biserici de astazi, fie ele chiar evanghelice (plus lucrarile paralele, parabisericesti si antibisericesti promovate relativ la tineri), suntem chemati sa stam in picioare.

Tineri crestini, suntem in razboi, imbracati-va de razboi, purtati armele de razboi, antrenati-va ca pentru razboi, aparati-va si ajutati-va unii pe altii. Dusmanul nu doarme, dar cel ce e in noi e mai tare! Slava Domnului!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: