Adevaruri care ar trebui stiute despre Martorii lui Iehova

[articolul urmator este preluat integral de pe http://www.rcrwebsite.com/facts_on_jws.htm%5D

Martorii lui Iehova. Aproape toata lumea s-a confruntat cu prozelitismul lor agresiv din usa-n usa! Organizatia pe care acestia o reprezinta, cunoscuta sub numele de Watchtower Bible and Tract Society (W.T.B. & T.S.), este renumita pentru accentul pe care-l pune asupra profetiilor vremii sfarsitului, insa de mai multe ori profetind gresit sfarsitul lumii. In acelasi timp, Organizatia Turnului de Veghere exercita un control sever asupra Martorilor lui Iehova si le interzice acestora participarea la activitati sociale cum ar fi sarbatorirea zilelor de nastere, a Craciunului, a Pastelui, sau a Zilei Mamei, sau le interzice salutul drapelului national, votatul sau serviciul militar, sau transfuziile de sange. Prin aceste restrictii Organizatia Turnului de Veghere creeaza un zid de izolare a Martorilor fata de restul societatii.

Trecutul istoric

Organizatia Turnului de Veghere si Societatea Tractatului pretinde cu indrazneala sa fie singura organizatie pe care Dumnezeu o foloseste in zilele noastre pentru a invata adevarul Lui si a vorbi in Numele Lui1. Conform Organizatiei Turnului de Veghere toti ne-Martorii lui Iehova vor fi distrusi la Armaghedon, un eveniment al judecatii divine cu a carui iminenta ameninta tot timpul. Societatea Turnului de Veghere tipareste saptamanal peste 15 milioane de copii ale revistelor ei in 120 de limbi iar peste 5 milioane de Martori ai lui Iehova (cunoscuti sub numele de „pionieri/vestitori”) ii raspandesc doctrinele in 230 de tari. In cele ce urmeaza vom reda cateva lucruri elementare pe care fiecare om ar trebui sa le cunoasca despre trecutul si crezurile Martorilor lui Iehova.

Crezuri si doctrine imprumutate. Charles T. Russell (1852-1916) este cel a pus bazele miscarii Martorilor lui Iehova. In adolescenta acesta si-a negat traditia prezbiteriana de care apartinea alaturandu-se putin mai liberalei Biserici Congregationale, grup pe care de asemenea l-a parasit2. A negat dumnezeirea Domnului Isus Hristos si invataturile biblice ale iadului si pedepsei vesnice. Fara a poseda vreo pregatire biblica formala, Russell doar a imprumutat si a adaptat diversele invataturi ce erau populare in vremea lui. De pilda, Adventismul este cel ce l-a influentat in negarea iadului, iar un grup dizident al Adventismului ce era condus de N.H. Barbour i-a starnit interesul in studierea profetiilor vremurilor sfarsitului. Astfel de la Barbour, Russell a imprumutat crezul ca Hristos urma sa se intoarca invizibil pe Pamant in anul 1874, si ca anul 1914 era anul in care lumea trebuia sa fie distrusa dupa care se inaugura Mileniul (deci, cei 1000 de ani de domnie literara a lui Hristos pe pamant; n.tr.).

Pretentii aberante. In anul 1879 Russell si-a publicat propria sa revista denumita Zion’s Watchtower and Herald of Christ’s Presence (deci, „Turnul de Veghere si Vestitorul Prezentei lui Hristos”) in care si-a promovat propriile invataturi. Fiindca oamenii au fost atrasi de prezicerile senzationaliste ale sfarsitului, organizatia a crescut in numar.

In pofida lipsei sale de pregatire formala in teologie si de cunoastere a limbilor originale Russell a pretins ca el era singurul care cunostea adevarul condamnand in mod viguros toate celelalte religii crestine. In consecinta, pastorii mai multor bisericii au inceput sa demaste invataturile false ale lui Russell si caracterul sau indoielnic. 

Un caracter dubios. Reverendul J.J. Ross este cel ce intai a publicat o brosura in care dezvaluia pretentiile si invataturile false ale lui Russell. Astfel, Ross evidentia ca Russell, „nu a frecventat niciodata scolile superioare, nu stie aproape nimic despre filozofie, despre teologia istorica sau sistematica si este complet ignorant in ce priveste limbile biblice (greaca si ebraica)3.” Fara succes, Russell a incercat sa opreasca raspandirea acestor informatii demascatoare prin a-i intenta proces pentru calomnie reverendului Ross. Insa, Russell nu doar ca a pierdut procesul, dar s-a si facut vinovat de sperjur in tribunal, mintind sub depunere de juramant ca poseda cunostinte ale limbii grecesti pentru ca la urma sa recunoasca ca afirmatiile privitoare la el facute in brosura erau adevarate4.

In anul 1913, din nou fara succes, Russell a dat in judecata ziarul „The Brookly Daily Eagle” pentru calomnie fiindca a fost demascat pentru incercarile frauduloase de a vinde un grau obisnuit la pretul exorbitant de 60 de dolari sacul (35,24 litri) sustinand ca este un „grau miraculos”5.

Profetii neimplinite. In ciuda acestor piedici Russell a continuat sa-i atraga pe oameni cu fantasticele sale interpretari profetice si avertismente dramatice ale unui Armaghedon ce urma sa aibe loc in 1914. Cand anul 1914 a venit si a trecut, acesta a schimbat data la 1915. Insa in anul 1916 Russell a murit lasandu-si urmasii deziluzionati si stupefiati de prezicerile sale neimplinite. Atunci Joseph Franklin Rutherford a preluat controlul organizatiei.

Profetie contra cost. Rutherford (1869-1942) a folosit la randul sau amenintarea Armaghedonului pentru a-i intimida pe Martorii lui Iehova. Astfel, el a publicat Misterul Incheiat (The Finished Mystery), o carte in care a prezis ca in 1918 Dumnezeu va nimici bisericile si milioanele lor de membrii, dupa care in anul 1920 toate regatele lumii vor fi cuprinse de anarhie6. Rutherford sustinea ca singura modalitate de a scapa de judecata iminenta si de nimicire era de a se intra in randurile organizatiei Turnului de Veghere.

Teama de Armaghedon i-a motivat pe Martori sa se straduiasca exemplar in a vinde cartile lui Rutherford si restul de literatura a Turnului de Veghere. Cand au esuat prezicerile din 1918 si 1920 Rutherford a stabilit o noua data intr-o alta carte intitulata Milioane ce traiesc acum nu vor muri niciodata (Millions Now Living Will Never Die), tiparita in 1920. In aceasta se invata ca mileniul urma sa se inaugureze in 1925 si ca sfinti ai Vechiului Testament ca, Avraam, Isaac, Iacov si David trebuiau sa invieze. Ca prin urmare Societatea Turnului de Veghere a trecut la construirea unei luxuriante resedinte de tip spaniol botezate Beth-Sarim (adica, „Casa Printilor”), chipurile in scopul gazduirii patriarhilor. Printilor”), chipurile in scopul gazduirii patriarhilor. Intre timp Rutherford s-a mutat dupa bunul plac in aceasta uriasa vila. De asemenea in timpul marii crize din 1930 Rutherford a condus o foarte scumpa masina noua in timp ce Martorii lui Iehova de rand vindeau brosuri si reviste din usa-n usa si lucrau pe terenurile Bethelului pentru 10-15 dolari pe luna7. La sase ani dupa moartea lui Rutherford survenita in 1942 sfintii Vechiului Testament inca nu se intorsesera astfel ca Societatea a vandut in taina „Beth Sarim”-ul, incheind astfel un capitol jenant din istoria ei profetica8.

Falsificarea Bibliei. Sub conducerea lui Nathan H. Knorr (1905-1977) Societatea Turnului de Veghere a renuntat pentru o vreme la stabilirea/prezicerea de date si a apelat la o strategie diferita. Fiindca multe dintre invataturile lor erau infirmate cu usurinta de versete cheie ale Bibliei Versiunea King James, Knorr si-a propus sa publice o Biblie diferita pe care Martorii sa o utilizeze. Astfel, Biblia Societatii Turnului de Veghere numita The New World Translation (NWT) (Traducerea Lumii Noi), modifica brutal multe din versetele care demonstrau erorile doctrinei Turnului de Veghere. Cel mai notoriu exemplu al acestor falsificari este Ioan 1:1, care in Versiunea King James (atat a Bibliei de limba engleza cat si orice alta limba) declara cu claritate dumnezeirea lui Isus. „Cuvantul era Dumnezeu”, insa fiindca Turnul de Veghere neaga dumnezeirea lui Hristos Traducerea Lumii Noi reda acelasi verset sub forma, „Cuvantul era un dumnezeu„.

Un alt exemplu se gaseste in cartea Vechiului Testament, Zaharia, la capitolul 12, versetul 10. Iehova Dumnezeu vorbeste aici si spune „isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns”, o referire profetica evidenta la crucificare. Fiindca implinirea de catre Isus a acestei profetii arata ca El este Iehova Dumnezeu, Societatea Turnului de Veghere a schimbat acest verset in Traducerea Lumii Noi pentru a reda, „ei vor privi la Acela pe care l-au strapuns”, eliminand in felul acesta o alta referire la dumnezeirea lui Isus Hristos. Societatea a mai operat schimbari similare la multe alte versete care privesc dumnezeirea lui Hristos (vezi, Coloseni 1:16-20, Tit 2:13, Evrei 1:8). De asemenea, au mai fost modificate versetele care demasca invataturile false ale Societatii Turnului de Veghere asupra unor subiecte ca, realitatea pedepsei vesnice (Matei 25:46) si personalitatea Duhului Sfant (1Corinteni 14:14-16; 1Timotei 4:1; Iuda 19). In felul acesta Societatea Turnului de Veghere ofera Martorilor lui Iehova si potentialilor ei convertiti impresia ca Biblia sprijina invataturile ei eronate.

In acelasi timp, comitetul de traducere a versiunii Lumii Noi a fost tinut la adapostul anonimatului, fara indoiala cu scopul de a-i acoperi lipsa completa a creditelor teologice. Nici unul din oamenii care au lucrat la acest proiect nu a avut o pregatire oficiala in limbile biblice, cu exceptia lui Frederick Franz. Acesta a fost presedintele comitetului si a studiat timp de doi ani greaca la Universitatea din Cincinnati fara totusi a absolvi, iar in ebraica a fost doar un autodidact9. Dupa moartea lui Knorr, Franz a devenit noul presedinte al Turnului de Veghere.

Intimidarea si lipsa de integritate. Din anul 1960 pana in 1966 rata de crestere a organizatiei a incetinit considerabil. In momentul respectiv Societatea a introdus in circulatie o noua carte si a stabilit o noua data pentru sfarsitul lumii. In Viata vesnica in libertatea Fiilor lui Dumnezeu (1966), de Vicepresedintele Franz (1894-1992), se concluziona ca toamna anului 1975 va marca inceputul celei de-a saptea perioade a istoriei omenirii. Societatea a avut grija de aceasta data sa evite publicarea unei preziceri clare insa mesajul pe care-l transmitea era destul de clar pentru Martorii lui Iehova de pretutindeni – Armaghedonul trebuia sa vina curand. In consecinta, au fost dintre aceia care in anul 1974 si-au vandut casele si proprietatile si au primit laude din partea liderilor pentru initiativa lor10.

Numarul membrilor a crescut cu miile pana ce a venit anul 1975 si a trecut. Atunci multi Martori au inteles ca Dumnezeu nu conducea Societatea Turnului de Veghere si au parasit-o. Liderii Societatii au refuzat sa recunoasca ca au gresit in privinta anului 1975 si in schimb au comunicat membrilor deziluzionati pur si simplu, „sa-si ajusteze punctul de vedere”11.

Demascarea prezicerilor false ale Societatii Turnului de Veghere a creat indoieli si preocupari fata de organizatie. Societatea a raspuns atunci publicand articole si carti in care se admitea ca s-au facut greseli in prezicerile istorice si invataturile doctrinare ale organizatiei. Insa au scuzat aceste erori atribuindu-le failibilitatii omenesti si subliniind ca Societatea n-a pretins niciodata ca este inspirata de Dumnezeu12. Aceasta constituie o nerusinata inselaciune devreme ce numerele din trecut ale revistelor Turnului de Veghere sunt denumite „mesajul lui Dumnezeu”, redand indrumarile lui Iehova intre ghilimele. Un numar recent al Turnului de Veghere din 1 August 1995 afirma ca, „Iehova isi invata poporul Sau indeosebi prin intermediul unui studiu saptamanal al Bibliei pentru care se foloseste Turnul de Veghere ca si ajutor”13.

In anul 1943 Presedintele Turnului de Veghere Frederick Franz impreuna cu Presedintele Nathan H. Knorr au depus in tribunal urmatoarea marturie sub prestare de juramant privitoare la provenienta directa de la Dumnezeu a continutului Turnului de Veghere.

Depozitia lui Frederick W. Franz din cazul „Olin Moyle contra Watchtower Bible and Tract Society”, din 1943, sectiunile nr. 2596-2597, pag.866, reda urmatoarele:

 

Intrebare: Totusi Iehova Dumnezeu este acum editorul publicatiei (este vorba de revista „Turnul de Veghe”), nu?
Raspuns: Astazi El este editorul publicatiei.Intrebare: De cat timp El este editorul publicatiei?
Raspuns: De la inceputul ei, el a calauzit-o.

Depozitia lui Nathan Homer Knorr din cazul „Olin Moyle contra Watchtower Bible and Tract Society”, din 1943, sectiunea nr.4421, pag.1474, continua:

 

Intrebare: In realitate, ea (publicatia „Turnul de Veghere”) este prezentata in mod fatis drept Cuvantul lui Dumnezeu, nu?
Raspuns: Da, ca si Cuvant al Sau.Intrebare: Fara nici un fel de credite?
Raspuns: Asa este.

Din nefericire multi oameni sunt inconstienti de aceste realitati daunatoare iar Martorii continua sa creasca in numar distribuind cantitati masive de literatura inselatoare. In ciuda esecurilor din trecut si a declaratilor recente ca nu ar fi inspirata, Societatea Turnului de Veghere inca pretinde o loialitate desavarsita si continua sa prezica ca Armaghedonul este iminent aducand anihilarea certa a tuturor celor ce nu se alatura organizatiei, ori ii parasesc randurile. Chiar avand o istorie denaturata de manipulari si profetii false, Societatea Turnului de Veghere continua sa pretinda ca este singura „organizatie” care invata adevarul.

Crezuri doctrinare

Cand o organizatie ca „Watchtower Bible and Tract Society” pretinde ca este singura religie adevarata si singura sursa de invatatura biblica corecta noi trebuie sa-i examinam crezurile cu mare grija. Daca doctrinele ei sunt adevarate, atunci acestea se vor regasi in Biblie, iar invataturile ei sunt consecvente si nu se schimba an dupa an. Cu toate acestea Martorii de Iehova neaga sau deformeaza multe dintre invataturile fundamentale ale Bibliei, crezurile acestora intra in conflict cu cele ale crestinilor ortodocsi din toate veacurile. Priviti la urmatoarele comparatii.

Natura lui Dumnezeu. Biblia ne invata ca exista doar un singur Dumnezeu adevarat (Isaia 43:10-11; 44:6,8). Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt identificati ca fiind Persoane distincte dintr-o Dumnezeire triunita (Mat.3:16-17; 2Cor.13:14). In intreg Noul Testament Fiul si Duhul Sfant, cat si Tatal, sunt in mod separat identificati ca fiind Dumnezeu. Fiecare poseda atribute divine si actioneaza ca Dumnezeu (Fiul: Marcu 2:5-12; Ioan 20:28; Evrei 1:8; Duhul Sfant: Fapte 5:3-4; 2Cor.3:17-18).

In contrast, Societatea Turnului de Veghere neaga natura trinitara a lui Dumnezeu si invata ca un asemenea crez este inspirat de satana14. In schimb, invata ca Iehova, numele singurului Dumnezeu adevarat, corespunde doar lui Dumnezeu Tatal. In plus, Societatea neaga si ca Isus este Dumnezeu (vezi, punctul urmator din aceasta brosura). Apoi, neaga ca Duhul Sfant este o persoana si in schimb sustine ca el este doar o forta activa a lui Dumnezeu, asemenea electricitatii15.

Isus Hristos. Biblia invata ca Isus este Dumnezeu venit in trup si Creatorul tuturor lucrurilor (Ioan 1:1-3,14; Col.1:16). Desi nu a fost niciodata mai prejos de Dumnezeu, la timpul potrivit El si-a pus deoparte gloria pe care o avea la Tatal si s-a imbracat in natura umana (vezi, Ioan 17:3-5; Filip.2:6-11; Col.2:9). Dupa moartea Sa Isus a inviat trupeste din mormant s-a aratat ucenicilor si a fost recunoscut in trupul Sau de peste 500 de oameni. Acest fapt a fost crucial atat pentru mesajul cat si pentru credinta bisericii primara (Luca 24:39; Ioan 2:19-21; 1Cor.15:6,14).

In contrast, Societatea Turnului de Veghere neaga dumnezeirea lui Isus Hristos si invata in schimb ca Isus este o fiinta creata. La inceput, El era arhanghelul Mihail care mai tarziu s-a nascut ca om perfect. Martorii lui Iehova cred ca dupa ce Isus a fost ingropat, Dumnezeu a destramat trupului Lui fizic. Apoi, Isus a fost inviat ca si creatura spirituala si a fost „materializat” intr-un trup de carne si oase pentru a se face vizibil. Intors acum in ceruri El din nou recunoscut ca fiind arhanghelul Mihail16.

Mantuirea. Biblia invata ca doar jertfa de ispasire a lui Hristos este cea care rezolva problema omeneasca a pacatului. Cand a fost rastignit pe cruce, Isus Hristos a luat asupra Lui toate pacatele persoanale ale tuturor oamenilor, din trecut, prezent si viitor (1Petru 2:24) si ca si Dumnezeu si om perfect El a indeplinit cu desavarsire cerintele dreptatii lui Dumnezeu (Rom.3:22-26). Ca prin urmare, toti care-l primesc pe Isus printr-o credinta sincera (Ioan 1:12; Fapte 16:31), pot fi iertati si declarati neprihaniti reintrand in partasie cu Dumnezeu (2Cor.5:21, Evrei 7:24-26).

In contrast, Societatea Turnului de Veghere sustine ca doar un grup de elita al Martorilor lui Iehova cunoscuti sub numele de „cei 144.000”, sau ca fiind „cei unsi”, poseda in prezent neprihanirea lui Hristos. Doar cei 144.000 sunt nascuti din nou si se pot astepta sa domneasca cu Hristos in ceruri. Pentru restul numeros al Martorilor lui Iehova cunoscuti sub numele de „celelalte oi”, sau de „marea multime”, jertfa de ispasire a lui Hristos ofera acestora doar sansa mostenirii vietii vesnice pe pamant17.

Insa, Biblia invata ca noi suntem mantuiti prin har, fara nici un fel de fapte facute in justificare de sine. Mantuirea este darul lui Dumnezeu. Noi nu putem face nimic pentru a contribui la mantuirea noastra deoarece fara Isus Hristos noi suntem „morti in pacatele noastre” (Efeseni 2:1-9).

In schimb, Societatea Turnului de Veghere sustine ca noi trebuie sa ne dobandim mantuirea noastra, aceasta „depinzand de faptele omului”. Omul trebuie „intai sa se alature organizatiei lui Iehova pentru mantuire”18 si dupa aceea sa se supuna la tot ceea ce aceasta invata. In acest fel, relatia cu organizatia Martorilor lui Iehova este prezentata drept baza mantuirii si nu o relatie personala cu Isus Hristos.

Duhul si pedeapsa eterna. Biblia invata ca duhul omului continua sa existe si sa fie constient dupa moartea trupului (Luca 16:19-31; 2Cor.5:6,8; Filip.1:23-24; Apoc.6:9-11). De aceea, ea spune ca aceia care au respins darul vietii vesnice dat de Dumnezeu, vor suferi o pedeapsa vesnica constienta (Mat.25:41,46; Apoc.14:10,11; 20:10,15).

In schimb, Societatea Turnului de Veghere neaga pedeapsa eterna si sustine ca omul nu are un spirit (sau, duh) care continua sa existe dupa moartea trupului. Martorii cred ca moartea pune capat oricarei existente constiente. Iadul, spun ei, se refera la mormant si la cei care in final vor fi judecati de Dumnezeu si care vor fi anihilati incetand astfel pur si simplu sa mai existe19.

Biblia. Biblia invata ca ungerea Duhului Sfant este cea care-l face in stare pe fiecare crestin sa inteleaga Cuvantul lui Dumnezeu si sa-l aplice cum se cuvine in viata lui (Ioan 16:13; 1Ioan 2:27).

In schimb, Societatea Turnului de Veghere invata ca Biblia poate fi interpretata doar de catre Societatea Turnului de Veghere si ca nici un om nu poate afla adevarul aparte de aceasta20.

Contradictii si schimbari spectaculoase de crez

Societatea Turnului de Veghere pretinde ca este organizatia lui Iehova si singurul canal al lui Dumnezeu de indrumare spirituala pentru zilele noastre21. In acelasi timp se subliniaza ca Biblia este o „carte organizationala” care nu poate fi inteleasa de indivizi izolati indiferent de cat de sinceri sunt. Insa, cum am putea oare sa ne incredintam destinul nostru etern unei organizatii care in scurta ei existenta a acumulat un trecut atat de rusinos de contradictii si schimbari doctrinare bruste? Pentru edificare, priviti la urmatoarele exemple ale vesnic schimbatoarei teologii a Turnului de Veghere.

 

In anul 1975 Societatea Turnului de Veghere a invatat ca omul din pilda semintei de mustar care seamana samanta (Matei 13), nu este altul decat Satana. Mai tarziu, in cursul aceluiasi an Societatea Turnului de Veghere a invatat ca semanatorul era Isus22.

 

O intamplare similara s-a petrecut in 1978 cand Societatea Turnului de Veghere identifica pe „Alfa si Omega” din Apocalipsa 22:12-13 ca fiind Iehova (adica, Dumnezeu Tatal), iar dupa aceea, cinci saptamani mai tarziu a sustinut ca aceste versete se refera la Isus23.

Incapacitatea Societatii Turnului de Veghere de a interpreta corect Biblia se vede cel mai clar in schimbarile ei spectaculoase de crez. Adica, putem vedea organizatia Martorilor lui Iehova invatand, odata, pozitia A apoi pozitia B si sustinand ca Dumnezeu le-a dat o „lumina noua”. Cu toate acestea, mai tarziu organizatia revine la vechile invataturi (pozitia A), iar in unele cazuri trece din nou la pozitia B. Iata cateva exemple. Avem intai subiectele asupra caruia au oscilat in crezuri, apoi mai jos, anii in care s-au observat schimbarile.

Invierea oamenilor Sodomei

1879 – Vor fi inviati.
1952 – Nu vor fi inviati.
1965 – Vor fi inviati.
1988 – Nu vor fi inviati. (!?)24

„Domnul” din Romani 10:12-16

1903 – „Domnul” se refera la Isus.
1940 – „Domnul” se refera la Iehova.
1978 – „Domnul” se refera la Isus.
1980 – „Domnul” se refera la Iehova25.

„Stapanirile cele mai inalte” (sau, „dregatoriile”; n.tr.) din Romani 13:1

1916 – „Stapanirile cele mai inalte” se refera la guvernele lumii.
1943 – „Stapanirile cele mai inalte” se refera la Iehova Dumnezeu si la Isus Hristos.
1964 – „Stapanirile cele mai inalte” se refera la guvernele lumii26.

Despartirea „oilor” de „capre” (Matei 25:31-46)

1919 – se va petrece dupa vremea necazului.
1923 – se petrece acum, inainte de vremea necazului.
1995 – se va petrece dupa vremea necazului27.

Concluzie

In lumina datelor de mai sus am putea oare sa ne incredem in Societatea Turnului de Veghere si literatura ei? Am vazut ca a profetit fals sfarsitul lumii de cel putin 6 ori si ca a folosit aceste preziceri pentru a-si intimida adeptii.

Biblia ne avertizeaza spunand ca vor veni multi profeti falsi ce vor pretinde ca vor vorbi in numele lui Dumnezeu (Matei 7:15; 1Ioan 4:1). Din fericire, tot ea ne ofera testele practice pentru identificarea profetilor falsi. In Deuteronomul 18:21-22 ne este spus ca cel ce pretinde ca se exprima ca profet al lui Dumnezeu si prezice ceva ce nu se implineste este un profet fals.

 

Poate ca vei zice in inima ta: ,,Cum vom cunoaste cuvantul pe care nu-l va spune Domnul?” Cand ceea ce va spune proorocul acela in Numele Domnului nu va avea loc si nu se va intampla, va fi un cuvant pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din indrazneala: sa n-ai teama de el. (sa nu-l asculti; n.tr.)

Conform Bibliei, o singura profetie falsa il face pe cel ce o exprima sa fie un profet fals. Dupa acest test, profetiile neimplinite ale Societatii Turnului de Veghere din 1914, 1915, 1918, 1920, 1925 si 1975 dovedesc fara tagada ca ea este un profet fals.

De asemenea, aceasta grupare religioasa si-a schimbat frecvent doctrinele ei si si-a contrazis crezuri sustinute anterior, in tot acest timp sustinand ca este singura organizatie de pe pamant ce detine adevarul. Poate lucrul acesta sa fie caracteristic lui Dumnezeu, perfectiunii si sfinteniei Sale?

Nu intentionam nici sa-i ridiculizam si nici sa-i jignim pe Martorii lui Iehova. In general se poate observa ca sunt oameni sinceri, devotati. Intr-un fel acestia sunt mai degraba asemenea oilor pierdute decat lupilor rapitori deoarece sunt amagiti de catre o organizatie cu un trecut de profetii si doctrine false. Intr-adevar, Martorii lui Iehova cred ca daca parasesc Societatea Turnului de Veghere vor fi nimiciti la Armaghedon. De aceea, ei au nevoie de dragostea si compasiunea noastra. Dorinta noastra in ce-i priveste pe ei, cat si pe altii, este ca sa ajunga la o cunoastere adevarata a ceea ce Biblia invata si la o intelegere a faptului ca mantuirea este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dat. Doar printr-o legatura personala cu Isus Hristos i se poate garanta vreunuia dintre noi, iertarea si viata vesnica!

– Joel B. Groat

Copyright 1999 Institute for Religious Research. All rights reserved.

1 Mai luati in considerare si urmatoarele citate provenite din literatura Turnului de Veghere: „Iehova foloseste astazi o singura organizatie pentru a-si duce la indeplinire voia Sa. Pentru a primi viata eterna in Paradisul pamantesc noi trebuie sa ne identificam cu acea organizatie si sa-i slujim lui Dumnezeu ca parte a ei.” (Turnul de Veghere, 15 februarie, 1983, pag.12).
„De aceea, cand ne este oferita indrumare de catre organizatia lui Iehova, noi putem sa o ascultam cu intelepciune stiind bine ca Iehova ne va calauzi doar in ceea ce este spre beneficiul nostru vesnic.” (Turnul de Veghere, 1 noiembrie, 1990, pag.30).
2 Fritz Springmeier, The Watchtower & The Masons (Portland: A Christian Ministry, 1993, a doua editie), pag. 11.
3 Reverend J.J. Ross, Some Facts About the Self-Styled „Pastor” Charles T. Russell, republicare de catre Witness Inc., paginile 3 si 4.
4 Reverend J.J. Ross, Some Facts and More Facts about the Self-Styled „Pastor” Charles T. Russell, de catre Witness Inc., republicare, pag. 16-19. Negand brosura cu pricina Russell totusi recunoaste ca, „despre chestiunea graului miraculos se poate spune ca are o farama de adevar in ea, doar un graunte, intr-un fel.”
5 Ross, pag. 6. Din ziarul Brooklyn Daily Eagle, numarul din 29 ianuarie, 1913, pag. 16. Pretul de pe piata al graului era pe aceea vreme de 1 dolar sacul de 35 de kg. Dintr-o convorbire telefonica facuta cu Michigan State University Kent County Extension Service (octombrie 1991).
6 The Finished Mystery, Peoples Pulpit Association, 1917, pag. 485, 258.
7 Reverend Edward Lodge Curran, Ph.D., Judge — „for four days” — Rutherford, republicare de catre Witness, Inc., pag. 7.; si Literary Digest din data de 2 mai, 1936, citat de Charles P. Windle, The Rutherford Racket, republicare, pag. 11.
8 Comentariu al lui Frederick Franz, fost presedinte al organizatiei Turnului de Veghere si al Societatii Tractatului care l-a citat pe Rutherford ca spunand privitor la propriile sale preziceri ca, „stiu ca m-am facut de ras”, citat de catre Raymond Franz in cartea sa Crisis of Conscience, pag. 137.
9 Raymond Franz, Crisis of Conscience, nota de subsol p. 50.
10 Kingdom Ministry (romaneste, „Ministerul Regatului”), mai 1974, pag. 3.
11 Turnul de Veghere din 15 iulie 1976, pag. 441. Cu patru ani mai tarziu Societatea si-a recunoscut greseala de a fi „intemeiat sperante in aceea data” (Turnul de Veghere, 15 martie, 1980, pag. 17-18; mai puteti verifica si Jehovah’s Witnesses — Proclaimers of God’s Kingdom, WTB&TS, 1993, pag. 633, „calculele timpurilor si asteptarile care au fost asociate acestora au produs dezamagiri serioase”
12 vedeti de pilda, Jehovah’s Witnesses — Proclaimers of God’s Kingdom, WTB&TS, 1993, pp. 626, 632-635, 709; Treziti-va !, 22 martie, 1993, pag. 3-4.
13 Turnul de Veghere, 1 iulie, 1943, pag. 205; 15 August, 1943, pag. 256; 1 August, 1995, pag. 17.
14 Ar trebui sa crezi in Trinitate ? pag. 31.
15 Reasoning From the Scriptures, pag. 381; Aid to Bible Understanding (in rom., „Ajutor in intelegerea Bibliei), pag. 1544.
16 Turnul de Veghere, 1 noiembrie, 1995, pag. 8; Reasoning, pag. 217, 218.
17 Reasoning, pag. 309.
18 Turnul de Veghere, 1 iulie, 1947, pag. 204; 15 noiembrie, 1981, pag. 21.
19 Reasoning, pag. 100, 175.
20 Turnul de Veghere, 1 octombrie, 1967, pag. 587; 1 decembrie, 1990, pag. 19.
21 Turnul de Veghere, 1 octombrie, 1967, pag. 590.
22 Man’s Salvation Out Of World Distress. . . (1975), pag. 208; Turnul de Veghere, 1 octombrie, 1975, pag. 600.
23 Treziti-va ! 22 august, 1978, pag. 28; Turnul de Veghere, 1 octombrie, 1978, pag. 15.
24 Zion’s Watch Tower Reprints, iulie 1879, pag. 7; Turnul de Veghere, 1 iunie, 1952, pag. 338; 1 august, 1965, pag. 479; 1 iunie, 1988, pag. 30-31.
25 Zion’s Watch Tower Reprints, 1 decembrie, 1903, pag. 3282; Turnul de Veghere, 1 iulie, 1940, pag. 200; 1 mai, 1978, pag. 12; 1 februarie, 1980, pag. 16.
26 Watch Tower Reprints, 1 septembrie, 1916, pag. 5952; The Truth Shall Make You Free, [editia din 1943], pag. 312; Turnul de Veghere, 15 iunie, 1964, pag. 20. Societatea Turnului de Veghere a recunoscut ca aceasta schimbare de doctrina ii poate costa viata pe multi martori ai lui Iehova. (Turnul de Veghere, 15 noiembrie, 1950, pag. 441).
27 Turnul de Veghere, 1 august, 1919, pag. 238; Jehovah’s Witnesses — Proclaimers of God’s Kingdom, 1993, pag. 163-164; Turnul de Veghere, 15 octombrie, 1995, pag. 19, 22-23.

Raspunderea pentru traducerea acestui material revine lui Teodor Macavei. Teo_logic@bigfoot.com

2 Răspunsuri to “Adevaruri care ar trebui stiute despre Martorii lui Iehova”

  1. Argumentul autoritatii « Martorii mincinosi ai lui Iehova Says:

    […] In plus, profetiile mincinoase, pretinse revelatii din partea lui Iehova, condamna clar organizatia. Imediat cade si pretentia de “cuvant venit de la Dumnezeul adevarat”. Pai, daca e “adevarat”, atunci NU MINTE. Simplu. In plus, de mai multe ori Turnul de Veghe a schimbat diverse invataturi. Dumnezeul Bibliei, pur si simplu nu se schimba. Nu gasim asa ceva in Biblie. Pentru detalii cititi articolul acesta. […]

  2. neAnonim Says:

    Un învăţător fals şi-un anticrist: Gigi – MI-stul: [moderat – reclama altor saituri]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: