Intrebari si raspunsuri – Numele mai presus de orice Nume

Martorilor lui Iehova le-a fost spus prin intermediul publicaţiilor organizaţiei lor, „Turnul de Veghere” şi „Treziţi-vă!”, revistele viu colorate pe care acum aceştia le răspândesc cu generozitate, că adevăratul nume al lui Dumnezeu este „Iehova”. Ei au fost învăţaţi aşa de către lideri care posedă o pseudo-cunoaştere a limbilor greacă şi ebraică. Deci, martorii în general nu cunosc limbile în care s-au scris Vechiul şi Noul Testament ci se încred în interpretarea acestora de către organizaţia lor. După cum se ştie, însuşi întemeietorul mişcării Martorilor lui Iehova (care de la începuturi şi până în zilele noastre a purtat mai multe denumiri), Charles Taze Russell a fost condamnat de către un tribunal din S.U.A. pentru sperjur, minciună sub depunere de jurământ, pentru că după ce iniţial jurase că cunoaşte ebraica, atunci când a fost confruntat cu alfabetul limbii (nici măcar cu o copie a unui manuscris al Vechiului Testament!) nu a fost în stare să-i recunoască literele iar ulterior a şi recunoscut că nu cunoaşte această limbă. Demn de menţionat este faptul că Russell este cel ce a intentat procesul în care s-a făcut vinovat de sperjur, împotriva unui pastor baptist J.J.Ross, care anterior l-a demascat public ca fiind un farsor religios.
Distincţia pe care aceştia cred că au obţinut-o prin restaurarea în Biblie a numelui „Iehova”, nume pe care, pretind ei, „superstiţioşii cărturari evrei l-au înlăturat din texte” este o falsă pretenţie religioasă, un pretext. „Un text scos din context este un pretext”. Pe baza acestui pretext este fundamentată întreaga teologie cultică a Martorilor şi a elitismului lor religios.
Comitetul de Traducere al Bibliei Lumii Noi a Turnului de Veghere, a introdus numele „Iehova” în Noul Testament la propria lui discreţie, în locurile unde s-a crezut că textul se referă exclusiv la Tatăl. Acest mit este înlăturat de îndată ce cineva deschide Biblia pentru a cerceta justeţea acestei pretenţii. Noul Testament scoate în evidenţă un cu totul alt nume decât „Iehova” şi acela este numele lui Isus Hristos. Pentru a-l ajuta pe interesatul Martor al lui Iehova să înţeleagă acest adevăr, derulaţi înaintea lui următoarele întrebări la care Scriptura răspunde:

ÎN AL CUI NUME TREBUIE NOI SĂ NE ADUNĂM? MARTORII SPUN CĂ ÎN NUMELE LUI IEHOVA. DAR CE SPUNE BIBLIA?
Matei 18:20 Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu (Isus e cel ce vorbeşte!), sunt şi Eu în mijlocul lor
1 Corinteni 5:4 În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus…

ÎN AL CUI NUME SUNT SUPUSI SI DRACII?
Luca 10:17 Cei şaptezeci s-au întors (la Isus) plini de bucurie şi au zis: Doamne chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău. Isus le-a zis…
Fapte 16:18 …Pavel, necăjit s-a întors şi a zis duhului: În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi a ieşit chiar în ceasul acela.

ÎN AL CUI NUME TREBUIE PREDICATĂ POCĂINTA SI IERTAREA PĂCATELOR?
Luca 24:47 Si să se propovăduiască tuturor neamurilor în Numele Lui, (contextul indică clar Numele lui Isus!) pocăinta si iertarea păcatelor…

ÎN AL CUI NUME SE PRESUPUNE SĂ CREDEM SI SĂ PRIMIM IERTAREA PĂCATELOR?
Ioan 1:12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, (contextul se referă la Isus) le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.
Fapte 10:43 Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă prin Numele Lui (în context este vorba de Isus), iertarea păcatelor.
1 Ioan 3:23; 5:13 Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos… V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.
PRIN AL CUI NUME SI NU PRIN ALTUL CĂPĂTĂM NOI MÂNTUIRE?
Fapte 4:12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.

AL CUI NUME TREBUIE INVOCAT ATUNCI CÂND ADUCEM CERERILE NOASTRE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU, ÎN RUGĂCIUNE?
Ioan 14:13,14 …şi orice veţi cere în Numele Meu (Isus vorbeşte), voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
Ioan 15:16 …pentru ca orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, să vă dea.
Ioan 16:23 Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da.

ÎN AL CUI NUME ESTE TRIMIS DUHUL SFÂNT?
Ioan 14:26 Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-l va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile…

AL CUI NUME SI A CUI AUTORITATE AU INVOCAT-O UCENICII LA VINDECAREA OLOGULUI DIN NASTERE?
Fapte 3:16 Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta…
Fapte 4:7-10,30 …s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret…

ÎN AL CUI NUME AU CERUT APOSTOLII SĂ SE FACĂ ALTE MINUNI?
Fapte 4:30 …şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău cel Sfânt, Isus.

PE CARE NUME NE-A SPUS PAVEL SĂ-L CHEMĂM?
1 Cor.1:2 …către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus…şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru…

CARE NUME ESTE MAI PRESUS DE ORICE NUME?
Efes.1:20,21 …în Hristos prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locuri cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
Filipeni 2:9 De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat nespus de mult şi i-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Referinţele biblice de mai sus demonstrează fără tăgadă care este Numele prin care adevăraţii credincioşi trebuie să se identifice. Nu nesocotim Numele Iehova al lui Dumnezeu dar dovezile acestea sunt concludente cu privire la Numele pe care Noul Testament îl scoate în evidenţă. Acesta este Numele ISUS HRISTOS si nu Iehova. Din acest motiv, cât şi din multe altele martorii lui Iehova nu pot fi consideraţi creştini. Această afirmaţie o facem cu îngrijorare pentru destinul lor etern şi nu ca o condamnare a lor.

CAPELA CRESTINĂ PETROSANI 1996. Teodor Macavei. Material inspirat din „The Bible Answer Man” (Marian Bodine), Christian Research Newsletter, vol.5, nr.3, Mai/Iunie 1992. Tel/Fax 054 – 55 00 11.

Referinta online.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

9 Răspunsuri to “Intrebari si raspunsuri – Numele mai presus de orice Nume”

  1. gigi Says:

    Bine…Eu las un comentariu…dar il afisati ???
    Argumentatia dvs.este una EDITAT DE MODERATOR.De ce ???Pt.ca …Tatal i-a dat Fiului acel Nume…mai presus de orice alt nume…sigur insa ca in afara Numelui Tatalui.Iar genunchii trebuie sa se plece ….spre gloria cui ??? Culmea,stimate domn: a TATALUI….dar dvs.nu vedeti padurea din cauza copacilor…
    Numele lui Isus in ebraica inseamna „IHWH ESTE SALVARE”.Iata ca Numele Fiului preamareste Numele Tatalui,recunoscandu-i atributul suprem al salvarii…Este absurd sa sustii ca Fiul si Numele Sau sunt cele mai importante,cand Isus recunoaste ca …”face ceea ce vede pe Tatal facand” …ca „toata puterea MI-A FOST DATA IN CER SI PE MAMANT” deci nu o avea…a trebuit sa i-o dea Tatal…Cum puteti sustine ca Numele Fiului primeaza ???Pavel l-a citat evident pe Ioel in Romani 10:13…pt.ca reda versetul din Ioel 2:32 mot a mots…Sa nu uitati stimate domn ca in Biblie,care va este -se pare-cam straina,scrie ca ATUNCI CAND I-A SUPUS TOTUL….IN AFARA CELUI CARE I-A SUPUS TOTUL…LA SFARSITUL DOMNIEI DE 1000 DE ANI,FIUL II VA SUPUNE TOTUL TATALUI SI SE VA SUPUNE SI EL…deci dvs.sustineti o aberatie: ca Acela care este supus este mai mare decat Stapanul Sau…
    Iar ,daca deschideti Biblia dvs.la I Corinteni 8:6,cititi : …” NOI AVEM UN SINGUR DUMNEZEU,TATAL”…dupa care pune prepozitia SI …vorbindu-ne de o alta persoana,ISUS-DOMNUL sau REGELE.Dar…avem UN SINGUR DUMNEZEU-TATAL.Punct !!!Nu trei-intr-unul…Din nefericire pt.vajnicii sustinatori ai aberatiei numite treime sau trinitate,Biblia nu spune doar ca avem un singur Dumnezeu,dar il si identifica,in Persoana Tatalui.Ca il numeste pe Isus Dumnezeu ?? Da…pt.ca la I Cor.8:5 ne arata Pavel ca sunt multi domni si dumnezei…in cer si pe pamant…insa pt.noi exista UN SINGUR DUMNEZEU-TATAL si UN SINGUR DOMN-ISUS CHRISTOS.
    Dvs.faceti parte dintre cei pe care Pavel ii numeste „NOI” ???

    • ascultareacredintei Says:

      Da, comentariul va ajunge public, daca-i dau eu drumul. Va rog sa va limitati la o discutie amiabila, folosind fara frica argumente. Va voi modera insa acuzele si vorbele care lovesc, sau, daca e cazul, intregul comentariu.

      Nu putem discuta fara agitatie?

      Se poate intelege si ca Tatal este una cu Fiul si totusi persoane diferite, astfel incat, avand Numele mai presus de orice nume, se refera si la Numele Tatalui cuprins in al Sau (al Fiului). Orice nume puteti numi dvs, aici sau dincolo, Numele lui Cristos este mai presus de el. Desigur, cu exceptia Tatalui, nu? Daca Numele Fiului poate fi si al Tatalui si invers, atunci nu este nicio problema sa intelem textul. Nu e vorba de padure si copaci, ci de lentile. Dvs. aveti o pereche data de Asociatia dvs. De ce ati crede ca e una buna. Ori citim Scriptura, ori alte carti. Ce ramane?

      Legat de numele lui Isus – exact ce spuneam eu…

      Nu e absurd, daca luati in considerare tot ansamblul legat de Dumnezeire. Am scris articole din Ioan, unde Cristos se face pe Sine deopotriva cu Dumnezeu. Asta-i infuria pe evrei. Asa, ca, linistiti-va sa nu va confundam.

      Biblia nu-mi este straina. Am lasat aceasta afirmatie a dvs. ca model, pentru a va arata cum nu se discuta. Daca veti continua in stilul acesta rudimentar, va voi modera complet. Nu e nevoie de spume la gura si de improscare cu noroi pe aici. Vreti sa discutati, va rog sa o faceti cu respect si atentie, fiindca nu va voi permite o altfel de abordare. Multumesc.

      Eu nu sustin ca Fiul este mai mare ca Tatal. Daca nu luati ce spun eu, atunci, ce rost mai are sa discutam?

      Interpretati toate versetele pe care mi le dati ca sa va sustineti pozitia. Aceasta nu este argumentare.

      In Apocalipsa Isus e numit chiar „Dumnezeul cel Atotputernic”.

      De acord cu tot ce spune Pavel si Biblia. Nu sunt de acord cu ce spun martorii. E cu totul altceva. Deci, ca sa fiu mai clar: problema mea nu e cu ce scrie in Biblie, ci cu interpretarea data de martori si altii (nu doar voi) cu privire la textele Scripturii.

  2. ascultareacredintei Says:

    Articolul nu e scris de mine (vezi referinta). Deci, nu e argumentatia mea.

    A se pastra directia articolului si a se combate aceasta, iar nu ceea ce-si imagineaza cititorul ca ar spune acesta (articolul).

    Succes.

  3. fandarac oana Says:

    pentru a ne ruga

  4. Cornel Says:

    http://www.iosif-ton-mesaje.eu/

    Ascultati predica despre : Venirea Domnului

    Domnul Isus va veni pe pamant cum spun unii crestini.
    Eu cred ca adunarea va fi rapita si vom fi totdeauna Cu Domnul in slava Sa,si nici unde nu am gasit ca vom fi reasezati pe pamantul de pe care vom fi rapiti. Domnul va face un pamant nou si un cer nou
    Vreau sa stiu intelegerea dvs,( dl. Teodor Macovei)

  5. catalin stanciu Says:

    „Această afirmaţie o facem cu îngrijorare pentru destinul lor etern şi nu ca o condamnare a lor”
    motivatia e buna – dar e un termen atat de uzitat – incat, in mediile neoprotestante, a devenit o lozinca! Mai are ea de a face cu inima, de indrumare spre Cel Viu in teama si in dragoste pentru aproapele tau? Nu cumva, am invatat stereotipii lingvistite rupte de sufletul si preocuarea noastra?

    • ascultareacredintei Says:

      Sunt de acord. Ma tem ca da, am adoptat anumite „formule” pentru diverse ocazii. In ce ma priveste pe mine, imi pasa de sufletul oamenilor, in general. Dar, inca invat.

      Ar fi bine sa ne punem intrebarea daca ne pasa cu adevarat. Multumesc de interventie.

  6. marcu Says:

    Draga Cornel..Isus,in Predica de pe Munte,vorbeste despre doua categorii de crestini:unii care vor avea parte de Imparatia cerurilor iar altii,care vor mosteni pamantul.Cei care vor ajunge in cer,numiti si Mireasa lui Christos,vor fi „regi si preoti”…domnind alaturi de Regele Isus.
    Observam insa un aspect elementar: anume ca,in ocaziile importante ,Dumnezeu a spus: cresteti,inmultiti-va si stapaniti pamantul.I-a spus aceasta Dumnezeu lui Adam ,dar i-a spus acelas lucru lui Noe,imediat dupa potop.Ce reiese din lectura atenta si organizata a Bibliei ? Ca omul a fost creat pt.a locui aici,pe pamant,nu pt.a popula cerul.De altfel,strangerea Miresei a inceput dupa incheierea Noului Legamant.fiind posibila exclusiv datorita jertfei lui Christos.
    Acum pt.Ascultarea credintei: de ce v-a suparat atat de mult tonul taios al varului Gigi ??Sigur ca nu este tonul cel mai potrivit si el a fost sfatuit sa-si tempereze exprimarile…dar de ce nu explicati unde greseste pe fond ?? El a tunat impotriva trinitatii,pt.ca in Biblie scrie ca „noi avem un singur Dumnezeu,Tatal”. Desi Biblia ne vorbeste de mai multi Dumnezei,desi il numeste de cateva ori pe Isus Dumnezeu,totusi,in ce priveste inchinarea,noi trebuie sa avem acelas Dumnezeu pe care il aveau Noe,Avraam,Moise,David,etc.Credeau ei in trinitate ??/ Nu…
    Oare de ce ??
    Cat despre Nume,Tatal,Iehova,i-a spus lui Moise: acesta este Numele Meu pt.vesnicie…Etimologic vorbind-iar eu cu oarecare sorginte semita o fac mai usor-Tatal si Fiul,fiind Persoane diferite,au si Nume diferite.Cum sunt Ei Una,Isus explica: „cum si voi sunteti una”…referindu-se,evident,la apostoli.
    Daca dvs.afirmati ca ati gasit macar un verset in care Isus s-a facut pe Sine egal Tatalui,deopotriva cu Tatal,va rog sa-l citati,pt.ca eu nu am citit asa ceva…Am citit in mai multe locuri ca Isus spune: Tatal este mai mare ca Mine…si sunt sigur ca Isus nu s-a contrazis …..
    Am observat ca dvs. stimate domn din Tara Hategului,aveti o personalitate distincta si unele pareri nu tocmai conforme doctrinelor neoprotestante..dar,pe fond,sunteti clar un neoprotestant.M-ar bucura un dialog pe teme biblice,cu argumente si ton molcom…Succes in cercetarea fara idei preconcepute a scripturilor !!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: